La 1 ianuarie 2018 se înregistrau în Italia 1.190.091 de români, cea mai numeroasă comunitate străină din țară. Acest loc întâi se confirmă și în Regiunea Emilia-Romagna, unde își au domiciliul stabil circa 91.000 de români; în Provincia Parma sunt înregistrați 9583 de cetățeni români, prima comunitate străină, urmată de cea a moldovenilor.
Asociația „Romania chiama Parma” (Asociație non-profit, laică și apolitică, înregistrată cu nr. 419 CL la Registrul Asociațiilor de voluntariat din Provincia Parma, în secțiunea: activități culturale, protejarea și valorificarea bunurilor culturale) a fost înființată pe 31 martie 2009, din inițiativa unui grup de membri fondatori, români și italieni, și are drept scop principal promovarea limbii, culturii și artei române, a valorilor intelectuale, dialogului intercultural şi solidarității. Asociația își propune de asemeni să creeze condițiile pentru menținerea relațiilor de prietenie şi de colaborare dintre România și Italia.
În cei aproape zece ani de existență, asociația a atras numeroși alți membri, care participă activ la activitățile și proiectele Asociației, organizate în colaborare cu numeroși parteneri din sectorul public și privat, din România și din Italia, printre care:
- Biblioteca Internațională „Ilaria Alpi” din Parma, Italia
- Primăria Parma
- Provincia Parma, Italia
- Instituția Bibliotecilor din Parma, Italia
- Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța (România)
- Forum Solidarietà, Parma, italia
- Consulta Provinciale degli Stranieri di Parma, Italia
- Asociația Betania din Bologna, Italia
- Editura City Walk din Constanţa, România
- Istitutul Salezian “San Benedetto”, din Parma
- Biserica Ortodoxă Română „Sf. Zaharia şi Elisabeta”, din Parma